1. Vă mai amintiți războaiele dintre catolici și protestanți din perioada de glorie a muschetarilor? M-am întrebat, prima dată când am citit despre ele, ca și acum, cui îi pasă dacă liturghia se ține în latină sau franceză? Mulți ani mai târziu, am aflat și unul din răspunsurile posibile la această întrebare. E vorba despre conflictul privitor la „dreptul divin”. Este biserica cea care deține acest drept? Și îl transferă legitimând un rege (șef al statului) ca „uns al lui Dumnezeu” la încoronare?
Sau „dreptul divin” se obține de către regi la naștere, fără să mai fie nevoie de vreun transfer de autoritate divină din partea bisericii? Vă amintiți cu siguranță de Henric al VIII-lea și de conflictul lui cu papalitatea, legat de legalitatea căsătoriilor (cu implicații majore în dreptul de succesiune la tron), ce a dus în final la reformarea bisericii, dar și a Parlamentului astfel încât „dreptul divin” să poată fi transformat în drept legal.
Este practic prima schimbare importantă de paradigmă în războiul pentru putere dintre Biserică și Stat.
2. În lipsa resurselor și în primul rând a banilor, calitatea de „șef al statului” nu prea are mare importanță. E mai mult onorifică. Sursa puterii este dată de controlul mecanismelor de putere: armată, justiție, ordine publică și nu în ultimul rând servicii secrete. Însă acestea au nevoie de bani. Și atunci guvernanții ne INFORMEAZĂ că trebuie să plătim TAXE, cu care aceste servicii publice trebuie plătite.
Există și altă variantă? Firește! Servicii publice pe bază de subscripție. Însă toate serviciile publice sunt opționale? Spre exemplu în cazul unui conflict, cetățenii ar trebui să aibă dreptul să decidă dacă vor sau nu să întrețină armata? Ar putea fi o dezbatere interesantă.
Să discutăm un pic despre serviciile opționale, spre exemplu despre educație. Oare este nevoie de o contribuție obligatorie pentru învățământ astfel încât toată lumea să aibă acces GRATUIT la învățământ? După părerea mea răspunsul este negativ. În primul rând că în acest moment există variante mai eficiente la învățământul standardizat de stat. Cea mai evidentă alternativă este mediul on-line.
Ați auzit vreodată de Khan Academy? Încercați link-ul și veți fi probabil uimiți de bogăția de resurse accesibile. Nu cred că mai avem nevoie de clădirea tradițională de cărămidă, de clase sau de profesori care știu mai bine sau mai prost materia. Cu siguranță avem nevoie de un pedagog, dar și la această problemă există soluții on-line. Poate vă amintiți de soluția „bunicuțelor din Anglia” care supervizau on-line copii indieni. Pentru cei ce nu au auzit-o o aveți aici: „Sugata Mitra: The child-driven education”.
În general, în toate locurile unde există alternativă privată, serviciile ar trebui să fie opționale. Sănătate, ordine publică sau chiar justiție ar putea fi asigurate opțional, cel puțin pentru marea majoritate a problemelor apărute. Firește că va fi nevoie, de o Curte Supremă pentru a rezolva litigiile ce nu pot fi rezolvate prin mediere sau la judecătorii angajați de comunitate. Însă litigiile de acest tip ar trebui să fie mai degrabă excepția decât regula.
3. Este oare posibil să ne imaginăm un stat fără taxe OBLIGATORII? Surprinzător, dar efortul de a imagina un astfel de stat este mai ușor decât v-ați închipui. Chiar a existat un astfel de stat, apărut din revolta cetățenilor față de politicieni și față de taxele absurde și inutile impuse. Probabil că cei mai mulți știu ce este sau măcar au auzit de „Boston Tea Party”, revolta împotriva unei taxe nedrepte, revoltă ce s-a transformat în Războiul de Independență al SUA. De altfel primul Acord al Confederației celor 13 colonii (ratificat în 1781), la punctul 8 prevedea că guvernul federal nu avea voie să instituie taxe. Abia Constituția adoptată la 1787 a permis guvernului federal să impună anumite tipuri de taxe, în general taxe pe teren sau proprietăți, similare cu taxele noastre locale. De altfel banii rezultați nu rămâneau guvernului federal ci se întorceau către statele componente, proporțional cu populația lor.
Este de notat că prima taxă pe venit (de doar 3%), adoptată în 1861 (și crescută conform NEVOILOR STATULUI în 1862 și 1864), pentru a susține RĂZBOIUL Civil, a fost declarată ca NECONSTITUȚIONALĂ în 1881 de către Curtea Supremă. Vedem încă o dată legătura organică STAT-RĂZBOI-TAXE, ce reprezintă în opinia mea problema fundamentală.
4. Iar această legătură nu este specifică perioadei istorice respective. Următoarea încercare de a impune TAXAREA veniturilor a fost de data aceasta înscrisă în Constituția Statelor Unite, sub forma celui de al XVI-lea Amendament, deși sunt state ce nu au ratificat-o niciodată (Connecticut, Rhode Island, Utah, Virginia) sau nici măcar nu au luat-o în considerare (Florida și Pennsylvania).
Dispare astfel exact ideea inițială, aceea de a refuza plata unor taxe absurde impuse unor oameni liberi și începe astfel următoarea schimbare de paradigmă, pe care am putea-o numi războiul Stat-Corporații. Dar despre asta vom discuta într-un articol viitor.
Fără Taxe 